Oniricul pune basmului cătuşe

Să scriu un basm,
Mi-e imposibil!
Căci nu basm e ceea ce mi-e dat să văd
când pleoapa se deschide,
descoperind un ochi încercănat
de nesomn şi de durere,
de lipsa de mângâiere,
de o realitate crudă.

L-aş scrie doar cu cerneală de sânge,
pe o aripă cărnoasă,
cu pene făcute din piele groasă,
acoperite de mujdei de neştiinţă,
de culoarea anului în asfinţit.

Să scriu un basm,
Mi-e prea posibil!
Căci basm e ceea ce mi-e dat să văd,
când pleoapa se închide,
alungând cearcăne şi aducând
sclipire de uitare
cu visare spre o lume
Ireală
Fantastică
Supranaturală
În care prinţesa sunt eu
Iar el vine pe un cal alb, în fiece noapte
Aruncând cu flori de iasomie
Peste sufletul meu nemâncat de lume.