Revedere

Timpul ne pierde
Nu e destul
Nu e cu noi.
Dezgolită de libertate
Sună aria destinului
Asurzitor
În portativ de resemnare.

Injectaţi cu sânge gri
Se ridică din culoare.
Aburi roşii ies din vene,
Aburi trec alene.

Înlemniţi
În revederea
Atârnată de-o iluzie
O atingere de deget
Prin oglinda prăfuită.
Se formează cercuri-cercuri
În imaginea zărită
Insipidă
Şi departe
De-o atingere simţită.

Scoarţă de mercur

Ţi-am lăsat impresia că m-ai prins
Cum n-ai prins vreodată mercurul între palme.
Te-am zguduit cu impresii de orgoliu
De reuşită.
Tu chiar credeai că eu sunt alt mercur?
Acum nu vezi, dar poate vei vedea.
Şi nu-n-curând, la linie de-orizont.

Descoperind în fir de bărci,
Curgând pe ape curgătoare
Cu scorojeală de învăţare
Vei continua pe-a vieţii cale.

Atunci vei ştii, nebun ce-ai fost
Cu ochii prinşi într-o strâmtoare
Un ideal prins în coloană
Îmbolnăvit de globuri albe.
Atunci vei ştii
Că printre degete s-a scurs
Un mercur mai altfel decât pare
Dar l-ai lăsat în colţ de zare
Şi vei uita unde-i ascuns.
De tine oare?

Lună, a umbrelor iubire!

Lună,
Urmaş de nepătruns
Al sufletelor taină.
Când tu priveşti spre noi,
Cu pala ta lumină
În plină zi de toamnă,
În duh te ignorăm.
Dar tu ne vezi, a lumi-ntregi iubire.
Iar noaptea,
Când soarele se duce la culcare
Vii şi însemânţezi durere
Cu a iubirii taine.
Tu, suflet de lumină,
Mă laşi întrepătrunsă
Cu-n ţep de neputinţă,
Scrijelind pe carnea-mi
Înăuntru şi-nafară
Povestea unor forme, cu fond în adâncime.
De ce le ştii pe toate?
De ce mă urmăreşti?
Inspiră-mă cu totul, să nu mă mai găseşti!

În cântec de-armonie,
În pace-universală,
Nu căuta iubire,
Ea este trecătoare.
Nu căuta în mine
Când în tine cauţi...
Respiră-mă odată!

Poezii de 5 minute

Scriu poezii de 5 minute,
Lipsite de stil sau de esenţă.
Scriu despre oameni şi neoameni,
De curente şi sentimente,
De antiteza dintre ele.
Scriu, dar cine să citească?
Când eu blamez ceea ce alţii venerează.
Când spăl unde alţii scuipă
Şi scuip unde alţii lustruiesc.

Ne potrivim ca nufăru-n deşert
Şi caravanele pe apă.

Şi totuşi sunt de-a voastră,
Profană şi murdară,
Adaptată la moloz,
Spălată de tină,
Cu burete de pânză de paianjen.

Agâţată de o liană,
O dată la o lună,
Mă murdăresc de apa pură de izvor,
Şi părul din negru mi se face blond,
Şi scriu....
Scriu poezii de 5 minute
Lipsite de stil sau de esenţă.

Oniricul pune basmului cătuşe

Să scriu un basm,
Mi-e imposibil!
Căci nu basm e ceea ce mi-e dat să văd
când pleoapa se deschide,
descoperind un ochi încercănat
de nesomn şi de durere,
de lipsa de mângâiere,
de o realitate crudă.

L-aş scrie doar cu cerneală de sânge,
pe o aripă cărnoasă,
cu pene făcute din piele groasă,
acoperite de mujdei de neştiinţă,
de culoarea anului în asfinţit.

Să scriu un basm,
Mi-e prea posibil!
Căci basm e ceea ce mi-e dat să văd,
când pleoapa se închide,
alungând cearcăne şi aducând
sclipire de uitare
cu visare spre o lume
Ireală
Fantastică
Supranaturală
În care prinţesa sunt eu
Iar el vine pe un cal alb, în fiece noapte
Aruncând cu flori de iasomie
Peste sufletul meu nemâncat de lume.